Omonimele – sunt cuvintele care au aceeaşi formă sonoră, dar mai multe înţelesuri diferite, neînrudite între ele.

a) Omonime lexicale – sunt cuvintele care aparţin aceleiaşi clase gramaticale, adică sunt substantive, adjective sau verbe.

 Omonimele lexicale sunt:

- totale – când cele două cuvinte sunt identice în flexiune: leu (sg.-animal sau ban), lei (plural – animale sau bani); război (conflict armat/instrument de ţesut – singular), războaie (plural)

- parţiale – cuvintele sunt identice numai la unele forme de flexiune: bandă (fâşii înguste/grupuri de răufăcători – singular); benzi (plural pentru fâşii); bande (plural pentru răufăcători);

b) Omonime lexico-gramaticale – sunt cuvinte cu formă identică, dar care sunt părţi de vorbire diferite (au alte valori morfologice)

Exemplu: nouă (adjectiv / numeral); poartă (substantiv / verb)

- morfologică – este identitatea formelor aceluiaşi cuvânt sau enunț, foarte frecvente în limba română:  

- adună – verb, indicativ, prezent, persoana a III-a singular
- adună - verb, indicativ, prezent, persoana a III-a plural
- adună – verb, imperativ, persoana a II-a singular
 - sintactică – enunțuri identice cu sensuri diferite:
 Ce-ți fac părinții? poate avea sensul: Ce mai fac părinții tăi? (sunt sănătoși) sau poate avea sensul: Ce îți fac părinții? (te necăjesc, te enervează)
N.B.
Omonimele se pronunță și se scriu la fel și au semnificație diferită.
Omofonele se pronunță la fel, se scriu diferit și au semnificație diferită (Ne-am întâlnit cu un neam îndepărtat.).
Omografele se pronuntă diferit prin accentuare diferită, se scriu la fel și au semnificație diferită (Flăcăul ochi vulpea cu un singur ochi.).
Cuvintele polisemantice se pronunță la fel sau diferit, se scriu la fel și au semnificație înrudită (diferită dar apropiată): Mă doare capul. Este un referat făcut cu cap. Mihai Viteazul a plătit cu capul pentru îndrăzneala sa.